urca
Rumano
[editar]| urca | |
| pronunciación (AFI) | urcá /urˈka/ |
| silabación | ur-cá |
| acentuación | aguda |
| longitud silábica | bisílaba |
| parónimos | urcă |
| rima | a |
Etimología
[editar]Del latín vulgar *oricāre, y este del latín orīrī ('levantarse').[1]
Verbo intransitivo
[editar]Locuciones
[editar]Locuciones [▲▼]
- a (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției
- a i se urca cuiva băutura la cap
- a i se urca la cap
Conjugación
[editar]Conjugación de urca (primera conjugación, puro, regular) [▲▼]
| Formas no personales (verboides) | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Infinitivo | urca | |||||
| Gerundio | urcând | |||||
| Participio | urcat | |||||
| Formas personales | ||||||
| Modo indicativo | ||||||
| eu, io | tu | el, ea | noi | voi | ei, ele | |
| Presente | eu, io urc | tu urci | el, ea urcă | noi urcăm | voi urcați | ei, ele urcă |
| Pretérito imperfecto | eu, io urcam | tu urcai | el, ea urca | noi urcam | voi urcați | ei, ele urcau |
| Pretérito perfecto | eu, io urcai | tu urcași | el, ea urcă | noi urcarăm | voi urcarăți | ei, ele urcară |
| Pretérito pluscuamperfecto | eu, io urcasem | tu urcaseși | el, ea urcase | noi urcaserăm | voi urcaserăți | ei, ele urcaseră |
| Modo imperativo | ||||||
| ― | (tu) | ― | ― | (voi) | ― | |
| Presente | - ― | (tu) urcă | - ― | - ― | (voi) urcați | - ― |
| Leyenda: † arcaico, x no normativo, PART se usa más como participio, ADJ se usa más como adjetivo, ■ cambio ortográfico, ■ irregularidad | ||||||